05
mar

FuturesContractele futures sunt contracte bursiere prin care vânzătorul și cumpărătorul convin asupra executării viitoare a contractului, la o dată ulterioară, numită scadență, la un preț stablit la momentul încheierii contractului. Aceste contracte se execută pe baza ordinelor transmise de clienții societăților de brokeraj, ordinele fiind executate în ringul bursier de către brokeri.

Ordinul este o ofertă fermă (în cazul vânzării), respectiv o comandă fermă (în cazul cumpărării) transmisă de un investitor brokerului său pentru executare în ringul bursier. Ordinele primite de la clienți trebuie să cuprindă anumite elemente, și anume: sensul operațiunii (vânzare/cumpărare), produsul bursier vizat, cantitatea oferită sau comandată, tipul tranzacției (spot, futures, options, etc) și scadența în cazul contractelor la termen, prețul, respectiv cursul la care se oferă sau se comandă produsul bursier. Din punctul de vedere al prețului, în practica bursieră  s-au consacrat următoarele tipuri de ordine:

  • ordinul la piață (market order) este un ordin la cel mai bun curs oferit de piață;
  • ordinul limită (limit order) include restricții privind cursul, precizându-se fie limita maximă (pentru cumpărare), fie limita minimă a cursului (pentru vânzare);
  • ordinul stop (stop loss order) sau de limitare a pierderii este un ordin de vânzare/cumpărare la piață, atunci când prețul titlului evoluează în sens contrar așteptării clientului, respectiv crește/scade față de nivelul specificat.

Ordinelor bursiere le sunt asociate și alte instrucțiuni cum ar fi:

  • „la zi” (day order) – ordinul fiind valabil numai în ziua respectivă (dacă nu se specifică altfel, se consideră că toate ordinele sunt considerate „la zi”);
  • „bun până la anulare” (good till cancelled) – ordinul rămâne valabil până în momentul în care a fost executat de către broker sau anulat de către client;
  • „totul sau nimic” (all or nome) – brokerul trebuie să execute integral ordinul primit, neavând dreptul de a cumpăra sau de a vinde (la prețul indicat) o cantitate mai mică decât cea precizată de client;
  • „execută sau anulează” – caz în care investitorul ordonă vânzarea/cumpărarea imediată și completă a unei anumite cantități, în caz contrar ordinul fiind abandonat;
  • „la deschidere” sau „la închidere” – ordinul trebuie să fie executat imediat ce bursa a fost deschisă sau imediat înaintea închiderii ședinței de tranzacționare.

În procesul de execuție a ordinelor, brokerii trebuie să respecte și anumite regului de prioritate: prioritate de preț, prioritate în timp, prioritate de volum.

Contractele futures sunt contracte standardizate, singurul element variabil fiind prețul, iar în cazul contractelor pe mărfuri, și calitatea. Prețul variază, însă într-o manieră standardizată, deoarece pentru fiecare contract se stabilesc, de către burse, limitele zilnice de preț, precum și variația minimă de preț. Limitele zilnice de preț reprezintă limita superioară și limita inferioară între care poate evolua prețul futures în timpul unei zile de tranzacționare. Motivele sunt:

În ceea ce privește calitatea, bursele stabilesc calitatea standard sau par grand care reprezintă nivelul calitativ al mărfii ce urmează a fi livrată fizic în cadrul contractului futures, pentru care prețul futures cotat nu este ajustat. La scadență, vânzătorul are drept de opținere asupra calității mărfii livrate, putând livra o marfă de o altă calitate, care se regăsește însă în lista de discount stabilită de bursă. În acest caz, prețul de execuție a contactului este ajustat în mod corespunzător.

Clauzele contului futures sunt standardizate, ele fiind precizate de regulamentele bursiere pentru fiecare tip de contract, conținutul minim al contractului futures fiind:

  • activul suport;
  • data scadenței;
  • mărimea obiectului contractului;
  • prima și ultima zi de tranzacție;
  • prețul de executare la scadență;
  • modalitatea de executare la scadență a pozițiilor rămase deschise în evidența Casei de Compensație, respectiv regularizarea valorică sau livrarea fizică.

Încheierea contractelor futures este precedată de deschiderea unui cont pentru fiecare client la societatea de brokeraj, cont prin care se vor derula toate operațiunile de încasare și plăți. Inițierea operațiunilor futures este precedată de depunerea unei marje inițiale, care reprezintă un anumit procent din valoarea tranzacției și care are semnificația unei garanții. Nivelul marjei inițiale și al marjei de menținere sau permanentă (nivelul minim al disponibilului din contul clientului) se stabilesc de fiecare bursă în parte, în funcție de volatilitatea prețului activului tranzacționat, relația dintre cele două elemente fiind direct proporțională.

O altă caracteristică a contractelor futures, cu incidență, asupra marjelor este marcarea zilnică la piață, adică actualizarea valorii contractelor în funcție de prețul zilnic. Această operațiune implică calcularea pierderilor și a profitului zilnic, care afectează disponibilul din conturile clienților. Clienții care vor înregistra pierderi își vor diminua sumele din cont cu valoarea acestora, în timp ce investitorii care obțin profit vor primi aceste sume în cont. Așadar, soldul contului se calculează astfel:

Sold cont = EQ (capitalul inițial) + Profit – Pierdere

            După calcularea soldului contului, firmele de brokeraj determină, pentru fiecare cont, marja curentă, prin raportarea soldului contului la valoarea tranzacției. Prin compensarea marjei curente cu marja inițială și cu marja permanentă pot apărea trei situații:

  • dacă marja curentă > marja inițială, clientul dispune de un excedent de marjă care poate fi retras din cont sau utilizat pentru inițierea altor tranzacții futures;
  • dacă marja permanentă < marja curentă < marja inițială, contul clientului este restricționat, iar borkerul va solicita clientului depunerea de fonduri suplimentare doar în situația în care clientul dorește să mai încheie și alte contracte futures;
  • dacă marja curentă < marja permanentă, contul clientului este restricționat, iar brokerul face apel în marjă, solicitând clientului depunerea de fonduri suplimentare pentru refacerea disponibilului din cont cel puțin la nivelul marjei permanente; în situația în care clientul nu răspunde apelului în marjă, brokerul este îndreptățit să-i lichideze clientului un anumit număr de contracte.

Contractele bursiere se înregistrează la Casa de Compensație prin scindare într-o poziție long (de cumpărare) și una short (de vânzare). În orice moment în evidența Casei de Compensație trebuie să existe egalitate între numărul de poziții long și numărul de poziții short.

Poziții deschise pe piația futures pot fi lichidate prin executarea la scadență sau prin închiderea poziției (compensare). În cazul executării la scadență, există două posibilătăți: livrarea fizică și executarea cash sau regularizarea valorică.

Livrarea fizică este cea mai puțin utilizată metodă, având în vedere scopurile principale ale operațiunilor futures: hedgingul și speculația. Utilizarea scăzută a acestei metode este dată și de cheltuielile suplimentare pe care le presupune în plus și anume: cheltuieli de depozitare, cheltuieli de asigurare, cheltuieli posibile de transport, care se adaugă la comisioanle de brokeraj.

Piețele futures și tipurile  de contracte futures

 În funcție de obiectul contractului futures, se disting trei tipuri de piețe:

  • piețe comerciale (commercial futures) pe care se tranzacționează la termen mărfuri agricole, metale, produse alimentare și produse energetice;
  • piețe financiare (financiar futures) pe care se derulează tranzacții cu valute, valori mobiliare, cum ar fi obligațiunile sau bunurile de tezaur;
  • piețe de indici (index futures) caz în care suportul contractelor futures sunt indicii bursieri.

Primele contracte futures financiare au fost cele pe valute, lansate în 1972, de International Monetary Market. Motivația apariției acestor contracte este dată de instabilitatea cursului de schimb, agenții economici căutând metode de acoprerire a riscului valutar. În 1975, Chicago Board of Trade introducere primele contracte futures pe rata dobâzii, care aveau ca suport GNMA (Government National Mortgage Association). În 1982, Kansan City Board of Trade introduce primul contract futures pe indici bursieri.

Contractele futures financiare presupun asumarea unui angajament de a cumpăra sau de a vinde o sumă în valută sau un instrument financiar la o dată ulterioară, prețul fiind stabilit în momentul încheierii contractului. Motivul utilizării acestor contracte nu este primirea sau livrarea „fizică” a activului contractului, ci încasarea unei diferențe favorabile a cursului de schimb (pentru contractele pe valute) sau a dobânzii (în cazul în care obiectul contractului este reprezentat de titluri financiare), între ziua încheierii contractului și ziua lichidării poziției sau executării contractului.

Contractele futures pe valute sunt folosite preponderent pentru speculație și acoperirea riscului valutar. Comparativ cu alte instrumente financiare, aceste contracte prezintă câteva dezavantaje: sunt standardizate în ceea ce privește valoarea și luna de lichidare, investitorii trebuind să accepte condițiile impuse prin regulamente bursiere. Avantajele contractelor futures rezidă din rapiditatea încheierii și lichidării contractului și garanția redusă ce trebuie depusă de investitor.   

Contractul futures pe rata dobănzii este un angajament de a livra, respectiv de a primi la o dată ulterioară, numită scadență, un activ financiar, la o rată a dobânzii stabilită în momentul încheierii contractului. Activele financiare constau în principal, în bunuri de tezaur, împrumuturi pe termen scurt în eurodolari și obligațiuni de stat. Deținerea unei poziții long presupune acordarea unui împrumut emitentului de către investitor,ultimul având dreptul de a încasa dobânda pe care o produce respectivul activ financiar. Deținerea unei poziții short presupune primirea unui împrumut, emitentul trebuind să plătească dobânda asociată activului financiar ce face obiectul contractului futures.

Contractele futures pe indici bursieri presupun vânzarea/cumpărarea indicelui la cursul futures al bursei, urmând ca la scadență, să se procedeze la cedarea, respectiv primirea unei sume calculată prin înmulțirea multiplicatorului specific pieței, cu diferența dintre valoarea indicelui din ultima zi de tranzacționare și prețul contractului futures.Așadar, având în vedere natura indicilor bursieri, contractele futures pe aceste active financiare se execută doar prin regularizare valorică, fiind imposibilă livrarea fizică a activului sau activelor care stau la baza calculării indicelui bursier.

 Resurse utilizate:

 Mirela Matei, Piețe financiare și gestiunea portofoliului, Editura Universității din Ploiești, 2005.

Mirela Matei (coordonator), Burse de mărfuri și valori, Editura Universității din Ploiești, 2008.

Eugen Stefan Pecican, Piața valutară, bănci și econometrie, Editura Economică, București, 2000.

 

Comentariile sunt închise.