06
mar

Pragul de rentabilitate reprezintă o modalitate de evaluare a riscului în raport cu fluctuațiile mediului ambiant.Breakeven

Pragul de rentabilitate, numit și punct critic sau punct de echilibru, marchează acea dimensiune a producției la care costurile totale sunt egale cu încasările din vânzarea producției, iar rezultatul este nul. Activitatea devine rentabilă după pragul de rentabilitate. Până la acest nivel al producției unitatea înregistrează pierderi.

Cunoașterea pragului de rentabilitate trebuie să fie preocuparea tuturor conducătorilor impunându-se nu numai determinarea acestuia ci și analiza pragului de rentabilitate.

Analiza pragului de rentabilitate este necesară:

  • în activitatea curentă ca metodă de prevedere a profilului la modificarea nivelului de activitate, respectiv a producției;
  • în studierea consecințelor creșterii vânzărilor sau cifrei de afaceri (CA);
  • în studiul programelor de modernizare sau retehnologizare a producției.

Determinarea pragului de rentabilitate se poate face:

  1. pentru întreaga activitate a unității, firmei care produce și comercializează mai multe produse agroindustriale;
  2. pentru un singur produs.

I. Determinarea pragului de rentabilitate la nivelul unității

Acest punct critic se realizează când cifra de afaceri este egală cu cheltuielile totale:

CA = CT

Cheltuielile totale (CT) se compun din cheltuielile fixe (CF) și cheltuielile variabile (CV).

deci CA = CF + CV

Cu cât CA este mai mare cu atât riscul de exploatare este mai redus și reyultă că unitatea se adaptează repede la modificările mediului ambiant prin cantitatea producției obținute.

Diferența dintre pragul de rentabilitate și cifra de afaceri este numită flexibilitate absolută sau marjă de siguranță (MS) și indică în ce măsură poate oscila volumul activității, fără ca această oscilație să implice riscul înregistrării unor pierderi.

Cu cât cifra de afaceri (CA) se situează mai departe de pragul de rentabilitate, unitatea are stabilitate financiară mai mare.

Din studiile statistice s-a dedus că unitățile economice se pot găsi în următoarele situații:

- instabilă când CA se situează cu până la 10% peste pragul de rentabilitate (MS10%);

- relativ stabilă când CA se situează sub 20% peste pragul de rentabilitate (MS20%);

- confortabilă când CA depășește cu peste 20% pragul de rentabilitate (MS20%).

Această metodă permite prevederea profilului la modificarea nivelului de activitate.

Marja de siguranță (MS) reprezintă un element analizat cu atenție de bănci în cazul unui eventual credit și în fundamentarea unor decizii juste privind dezvoltarea în perspectivă a unității.

Breakeven 1II. Determinarea pragului de rentabilitate pe produs

Pragul de rentabilitate se poate determina prin metoda grafică și prin calcul algebric.

Metodologia de determinare ia în considerare sensul de evoluție a costurilor și veniturilor la modificarea volumului de producție.

Când costurile variabile evoluează în mod direct proporțional cu volumul producției se folosește modelul liniar de evoluție a costurilor variabile și a veniturilor, tehnica de calcul a pragului de rentabilitate poate fi etapizată.

Costurile fixe (CF) grafic au forma unei linii paralele la axa volumului producției.

Linia costurilor variabile (CV) pornește din origine și este crescătoare, iar costurile totale (CT) au o evoluție lineară ascendentă.

Dacă prețul de vânzare este într-o perioadă neschimbat, veniturile totale (CA) vor fi reprezentate de o dreaptă cu o pantă mai mare decât cea a costurilor totale.

În punctul E, veniturile (CA) sunt egale cu cheltuielile totale (CT), iar profitul este nul, și reprezintă nivelul minim de activitate, (producție) admis.

V = CT       și       P = 0

sau   QE  P = CF + CVE

Continuând explicitarea relației se obține pentru punctul E:

QE  P = CF + QE  CV

QE  P – QE  CV = CF

QE(P – CV) = CF

CF și  QE = P – CV

CV – cheltuieli variabile pe unitatea de produs (materiale, salarii)

QE  - mărimea producției fizice corespunzătoare pragului de rentabilitate (E). Ea reprezintă o informație absolut necesară în luarea deciziei de asimilare a unui produs nou, sau a produsului planificat.

QE este nivelul de producție pentru care unitatea nu înregistrează profit, ci din vânzarea acestei cantități se obține numai recuperarea cheltuielilor fixe și variabile.

Pentru o producție (volum de activitate) mai mare decât QE se realizează profit, în timp ce pentru o producție mai mică decât QE se obțin pierderi.

Rezultă că pragul de rentabilitate reprezintă nivelul producției la care veniturile asigură numai recuperarea cheltuielilor, iar profit se obține la nivel de producție mai mari.

Un exemplu de calcul este reprezentat în tabel:

Determinarea pragului de rentabilitate când producția este exprimată în unități fizice

 

Nr. crt.

Indicatori

UM

Simbol

Valoare

1.

Producție curentă

kg/ha

Q

4000

2.

Costul variabil unitar

lei/kg

cv

800

3.

Prețul de vânzare

lei/kg

P

1200

4.

Venituri (CA)

lei

V=QP

4.800.000

5.

Costuri variabile totale

lei

CV=Qcv

3.200.000

6.

Costuri fixe totale

lei

CF

1.200.000

7.

Profit brut al volumului de activitate

lei

P=V-(CF+CV)

400.000

8.

Prag de rentabilitate

kg/ha

QE=CF/P-CV

3.000

Pragul de rentabilitate trebuie reactualizat pe măsura modificării mărimilor luate în calcul (Cv, p, CF).

Rezultă că profitul poate fi crescut prin manevrarea variabilelor cost și preț în următoarea manieră:

  • reducerea costurilor fixe (cu utilaje, combustibilul, salariile TESA), prin acțiuni cum sunt întreținerea preventivă a utilajelor, utilizarea unor utilaje cu consum specific mai redus, fundamentarea necesarului de personal TESA și a salariilor etc.;
  • reducerea costului variabil (materiale, salarii directe) prin diminuarea consumurilor specifice de materii prime și materiale, achiziționarea materialelor la prețuri mai mici, raționalizarea și organizarea judicioasă a proceselor de muncă;
  • creșterea prețului este posibilă prin creșterea calității și competitivității produsului.

Din cele arătate rezultă că pragul de rentabilitate reprezintă cantitatea de produse sau cifra de afaceri dincolo de care unitatea obține profit.

Determinarea acesteia este o tehnică de conducere.

Această determinare cât și analiza pragului de rentabilitate se face în legătură cu evoluția specifică a costurilor și prețurilor, datorită variabilității pe termen scurt mai ales în condițiile tranziției și inflației, a informațiilor care intervin în calculație.

Pe măsură ce mărimile luate în calcul se modifică, pragul de rentabilitate trebuie reactualizat.

Cunoașterea pragului de rentabilitate al unității permite calcularea marjei de siguranță cu care se fundamentează decizii financiare – împrumuturi, credite.

Principalele avantaje pe care le oferă metoda de analiză a rentabilității pe baza punctului critic sunt:

  • permite stabilirea dimensiunii la care producția devine rentabilă;
  • indică volumul producției necesar pentru a obține un anumit profit;
  • pune în evidență corelațiile dintre dinamica producției, respectiv a veniturilor și dinamica costurilor grupate pe costuri variabile și fixe;
  • permite determinarea gradului de utilizare a capacității de producție în corelație cu un anumit profit dorit.

Comentariile sunt închise.